miercuri, 28 ianuarie 2009

Explicatii asupra regulamentului

Site-ul oficial al FIA a publicat un interviu cu Charlie Whiting, delegatul tehnic al federatiei, in care acesta incearca sa puna si mai multa lumina asupra noutatilor regulamentului tehnic pentru sezonul 2009.

Whiting vorbeste despre trei mari capitole: revizuirea aerodinamicii, introducerea pneurilor slick, sistemul KERS, motoare, regulamentul cu privire la Safety Car, testele private si folosirea tunelelor de vant. Iata care sunt principalele explicatii oferite:

- aerodinamica masinilor a fost restrictionata dupa indelungi cercetari [alaturi de directorii tehnici ai Renault, Ferrari si McLaren] pentru ca masinile din spate sa intampine mai putine turbulente; astfel, elementul cheie este reprezentat de partea din mijloc a aripii fata [o lungime de jumatate de metru] ce trebuie sa fie identica la toate monoposturile. Charlie Whiting spune ca s-a ajuns la definirea regulamentului ce mai implica o aripa spate mai inalta si mai ingusta, micsorarea si mutarea in spate a difuzorului sau interzicerea bargeboard-urilor si a apendicelor aerodinamice, dupa cinci sesiuni de lucru in tunelul de vant.

- Pneurile slick care vor fi folosite din nou incepand cu 2009 vor fi de patru compozitii, iar diferenta dintre aceste specificatii va fi una mai mare decat in 2008; si in acest an pilotii vor fi obligati sa foloseasca doua compozitii diferite pe parcursul unui Mare Premiu si, pentru spectacol, FIA a cerut Bridgestone ca diferentele dintre specificatii sa fie mai mari decat in trecut; japonezii n-au finalizat inca cele patru specificatii. S-a stabilit ca in 2008 diferenta per turul de circuit intre cele doua compozitii de pneuri impuse a fi folosite intr-o cursa era de una sau doua sutimi de secunda. Whiting spune ca, dupa parerea sa, in 2009 diferenta intre doua tipuri de pneuri va fi situata in jurul unei jumatati de secunda.

- Avand in vedere faptul ca nu toate echipele au ales acelasi drum pentru proiectarea KERS, Whiting este sigur ca la un moment dat una dintre idei se va dovedi a fi cea mai buna, "chiar daca in acest moment nicio echipa nu s-a diferentiat la acest capitol"; s-a discutat mult despre siguranta angajatilor echipelor si chiar a comisarilor avand in vedere masinile cu sistemul KERS montat, iar BMW au fost cei care au condus grupul special conceput pentru acest capitol in cadrul Overtaking Working Group. Exista o propunere pentru a ajuta comisarii de cursa cand acestia sunt nevoiti sa intervina la o masina ce se opreste pe pista - accident sau probleme tehnice; astfel, vor exista pe masini indicatoare [lumini] pentru statusul KERS si acestia vor sti daca interventia poate fi facuta in siguranta. Comisarii vor purta manusi de cauciuc si va exista un cod de culori pentru piese/componente.

- S-a renuntat la penalizarea cu 10 pozitii pe grila de start daca un pilot schimba motorul fara a respecta regula celor trei weekend-uri consecutive; acum, fiecare pilot va avea la dispozitie doar opt motoare pentru a trece prin tot sezonul si va fi penalizat atunci cand il va folosi pe al noualea. Asadar, cele opt motoare vor putea fi folosite de echipe dupa bunul plac. De asemenea, daca pana acum motorul 'de cursa' era folosit sambata si duminica, si un alt motor in antrenamentele de vineri, in cele 17 weekend-uri din 2009 monoposturile vor fi propulsate si vinerea de un motor 'de cursa'. De exemplu, un motor va fi folosit in antrenamentele de vineri pentru doua-trei-patru etape consecutive, acesta urmand sa fie inlocuit pentru sambata si/sau duminica de un altul - se pot face oricate schimbari/rocade, singura conditie fiind aceea de a nu folosi decat opt motoare.

- Linia boxelor nu va ma fi inchisa in 2009, insa va fi introdusa o perioada minima de timp in care un pilot poate ajunge la boxe odata ce Safety Car-ul va fi scos pe pista; se va cunoaste pozitia exacta a masinii pe circuit in momentul lansarii SC-ului, iar pilotul va vedea pe display, in secunde, perioada de timp pe care trebuie s-o respecte inainte de a intra la boxe.

- Limita de kilometri de teste a fost injumatatita pentru 2009 - de la 30.000 la 15.000 km - si au fost interzise testele pe parcursul sezonului; adica nu va mai exista niciun test cu sapte zile inainte de startul sezonului pana la sfarsitul anului - 31 decembrie 2009. Vor fi permise doar opt zile de teste aerodinamice pe linie dreapta - probabil opt zile pentru fiecare echipa; de asemenea, vor putea fi organizate cateva teste speciale pentru piloti tineri, cei fara superlicenta.

- Pana acum echipele puternice din punct de vedere financiar foloseau tunelele de vant in trei schimburi de personal, 24 de ore din 24, 7 zile din 7, iar team-urile mai mici nu aveau cum sa tina pasul cu un astfel de ritm de dezvoltare; tunelul de vant va putea fi folosit de-acum doar 40 de ore pe saptamana, iar cei care vor incalca aceasta reglementare vor fi "aspru pedepsiti".

Video - teste ianuarie