vineri, 12 decembrie 2008

Lista deciziilor anticriza

FIA a dat astazi publicitatii deciziile WMSC cu privire la modificarile din 2009 (si dupa) pentru reducerea drastica a costurilor din cea mai cunoscuta disciplina a motorsportului. Este important de subliniat faptul ca s-a ajuns la aceasta lista printr-o intelegere deplina intre team-uri, dar si intre team-uri (FOTA) si FIA.

Interzicerea totala a testelor pe parcursul sezonului, reducerea dramatica a cercetarii in tunelele aerodinamice, inchiderea fabricilor pentru sase saptamani pe an, dublarea 'vietii' motorului, reducerea la 18.000 RPM a turatiei maxime a motorului, reducerea la un numar de maximum 20 de motoare per echipa de-a lungul unui sezon, reducerea fortei de munca pentru fiecare echipa intr-un weekend de cursa, punerea la comun a datelor despre pneuri si combustibil - toate acestea vor aduce o reducere cu 30% a bugetelor alocate anului 2009 fata de nivelul din 2008. De asemenea, din 2010 realimentarile vor fi interzise pe parcursul cursei, lucru care ar putea duce, bineinteles, si la un nivel mai ridicat al spectacolului efectiv de pe pista oferit iubitorilor acestui sport. In ceea ce priveste alegerea unui furnizor independent pentru motoare, echipele trebuie sa aiba semnat un astfel de contract pana in 20 decembrie anul curent. Mai trebuie adaugat si faptul ca celelalte echipe au fost de acord cu anumite modificari ale motorului Renault, singurul propulsor care va putea fi imbunatatit pentru sezonul ce urmeaza.

2009

Motor
- Viata motoarelor va fi dublata. Fiecare pilot va folosi un maximum de opt motoare pe durata intregului sezon - plus patru pentru teste (adica un maxim de 20 de motoare pentru fiecare echipa)
- Motoarele vor fi limitate la 18.000 RPM (fata de 19.000 RPM in 2008)
- Nu vor fi permise modificari interne. Se va putea umbla doar la injectoare si palniile de deasupra supapelor de admisie
- Regula celor trei curse consecutive cu acelasi motor votata in 5 noiembrie va ramane in vigoare pentru 2009
- Costul motoarelor pentru echipele independente va fi cu circa 50% mai ieftin decat nivelul din 2008
- S-a ajuns la un acord unanim cu privire la o lista de modificari posibile aduse la motorul Renault pentru 2009; toate celelalte motoare vor ramane nemodificate. Nu va fi nevoie de teste comparative.

Teste
- Nu se vor face teste in afara de sesiunile de antrenamente din weekend-urile de cursa

Cercetari in domeniul aerodinamic
- Dupa 1 ianuarie nu se vor mai putea folosi tunele aerodinamice care sa lucreze cu machete mai mari de 60% din dimensiunile normale ale monoposturilor si cu o viteza a aerului mai mare de 50 m/s
- O formula de echlibru intre lucrul in tunelul aerodinamic si cercetarile CFD (simulari pe calculator) va fi propusa catre FIA daca echipele vor ajunge la un acord in acest sens.

Activitatea din fabrica
- Fabricile vor fi inchise pentru sase saptamani din anul calendaristic, in concordanta cu legile locale.

Weekend-ul de cursa
- Forta de munca va fi redusa printr-un numar de masuri, incluzand aici punerea la comun a informatiilor despre pneuri si combustibil pentru a elimina necesitatea 'spionilor' [oamenii al caror job este sa urmeasca fiecare pas facut de rivali].

Spectacolul sportiv
- Se fac sondaje ale pietei pentru a masura reactia publicului la anumite posibile modificari, incluzand modificari ale calificarilor si propunerea inlocuirii punctelor oferite pilotilor cu medalii. Propunerilor vor fi trimise la FIA atunci cand se vor cunoaste rezultatele sondajelor.

Nota: Se estimeaza ca aceste modificari pentru 2009 sa reduca bugetele alocate de producatorii auto ce finanteaza echipele cu 30% fata de 2008, in timp ce reducerile pentru echipele independente vor fi chiar mai substantiale.

2010

Grupul motopropulsor
- Motoarele vor fi disponibile echipelor independente pentru mai putin de 5 milioane de euro per team per sezon. Acestea [motoarele] vor veni fie de la furnizori independenti fie de la echipele de uzina cu certitudinea continuitatii. In cazul alegerii unui furnizor independent contractul trebuie semnat nu mai tarziu de 20 decembrie 2008
- Acelasi motor va continua sa fie folosit in 2011 si 2012 (adica nu va exita niciun nou motor pentru 2011)
- In functie de aspectul practic, aceeasi transmisie va fi folosita de toate echipele.

Sasiul
- O lista de elemente ale sasiului va fi pregatita si se vor lua decizii cu privire la fiecare dintre aceste elemente daca respectiva componenta reprezinta un castig de performanta
- Anumite elemente vor fi stabilite drept unele ce ofera castig de performanta, dar vor fi fabricate din materiale necostisitoare
- Elementele care nu se constituie in castig de performanta vor fi stabilite si vor fi obtinute sau manufacturate prin cea mai ieftina modalitate posibila.

Weekend-ul de cursa
- Sisteme radio si telemetrie standardizate
- Interzicerea 'paturilor' de incalzire a pneurilor
- Interzicerea sistemelor mecanice de purificare a gazului folosit la umflarea pneurilor
- Interzicerea realimentarilor
- Posibila reducere a distantei parcurse intr-o cursa sau a duratei unei curse (o propunere care va tine cont de rezultatele sondajelor).

Activitatea din fabrici
- Si mai multe restrictionari asupra cercetarilor din domeniul aerodinamic
- Interzicerea inelelor de ranforsare a pneurilor (altele in afara de cele verticale)
- Analiza completa asupra instalatiilor/utilajelor din fabrici si propuneri in privinta restrictionarii asupra acestor facilitati.

Pe perioda mai lunga
FIA si FOTA vor studia posibilitatea unui nou grup motopropulsor pentru 2013 bazat pe eficientizarea energiei (obtinerea unui lucru mecanic mai mare pentru o energie consumata mai mica). Regulamentul va fi astfel conceput incat va asigura faptul ca cercetarile pe care le presupune un asemenea grup motopropulsor vor contribui in mod real la eficientizarea masinilor.

Un sistem KERS bine pus la punct va fi cel mai probabil un element important pentru un grup motopropulsor eficient din punct de vedere energetic. Pe termen scurt, sistemul KERS face parte din regulamentul pentru 2009, insa nu este obligatoriu. Pentru 2010 FOTA ia in considerare propuneri pentru standardizarea acestui sistem. FIA astepta propunerile.

Un numar de alte amendamente au fost adoptate pentru regulamentul sportiv si tehnic pentru 2009 so 2010.

Ceva frumos

www.fortitude1.com

B'stone :)

joi, 11 decembrie 2008

FOTA a gasit solutii pentru reducerea costurilor

Dupa intalnirea de ieri din Monte Carlo, FOTA [Formula One Teams' Association] se declara, prin vocea presedintelui sau Luca di Montezemolo, foarte multumita de solutiile gasite pentru reducerea costurilor in F1.

FOTA s-a reunit intr-o sedinta cu presedintele FIA Max Mosley, iar di Montezemolo a spus ca s-au gasit solutii pentru o reducere serioasa a costurilor incepand chiar cu sezonul 2009 si ca echipele au colaborat extrem de bine - chiar peste asteptari. Nu s-au dat inca detalii cu privire la aceste solutii.

Luca di Montezemolo: "Sunt foarte bucuros de cat de bine s-a colaborat la aceasta sedinta. Ieri am putut vedea o enorma responsabilitate din partea tuturor participantilor. Criza mondiala si costurile cu o crestere imensa din Formula 1 in ultimii ani au facut ca FIA si Presedintele sau sa impulsioneze puternic si corect spre o reducere a costurilor incepand cu 2010 pentru ca acest sport sa revina la o dimesiune economica acceptabila pentru toate echipele. Solutiile pe care le-am gasit au depasit asteptarile."

"Soliditatea, nemaivazuta pana acum, si pasinea pentru acest sport aratata de toti participantii au facut ca membri FOTA sa mearga mai departe de cererile facute de Presedintele Mosley; s-au luat in calcul propuneri indraznete, in timp ce s-a votat in mod unanim reducerea costurilor inca din 2009, an care va fi cel mai dificil pentru economia mondiala si in particular pentru industria auto. Propunerile prezentate Presedintelui FIA ne vor permite sa reducem costurile in mod drastic incepand cu sezonul urmator si odata cu 2012 vom avea o noua Formula 1, distingadu-se printr-un spirit inovativ si acordand multa atentie mediului inconjurator, dar la un nivel economic egal celui din anii '90."

Maine, World Motor Sport Council va examina propunerile care, spune di Montezemolo, l-au incantat pe Max Mosley: "Presedintele Mosley a apreciat propunerile noastre care vor fi discutate maine de FIA WMSC. Noi, FOTA, vom continua sa cautam si solutii pentru alte aspecte, cum ar fi formatul weekend-ului de cursa, si vrem sa stabilim detaliile pentru anii urmatori tinand cont de observatiile facute ieri de Mosley. Sunt extrem de mandru de ceea ce a facut FOTA pana acum; e vorba de o asociatie care si-a inceput existenta in septembrie si care a unit echipele, acestea trecand peste rivalitati, sarea si piperul motorsportului care ar fi putut insa sa fie un obstacol in redesenarea viitorului Formulei 1."

Presedintele FOTA, Luca Di Montezemolo, s-a referit de asemenea si la castigurile echipelor: "Inca mai sunt multe de facut, caci atunci cand luam in calcul partea economica a companiilor, si nu numai a celor care sustin echipele F1, trebuie sa avem in vedere costurile dar de asemenea si castigurile. In acest sens am reusit ieri sa ne intelegem cu FIA asupra necesitatii organizarii unei intalniri cu FOM pentru a discuta castigurile echipelor."

miercuri, 10 decembrie 2008

Jerez, ziua a doua

Buemi din nou in top.

Sebastien Buemi a reusit sa stabileasca cel mai rapid tur si in a doua zi a testului de la Jerez, tanarul pilot reusind sa castige o noua lupta pe circuit - de aceasta data Toro Rosso au avut pe pista trei piloti in vederea unei decizii pentru cele doua volane din 2009: Buemi, Sato si Bourdais.

Takuma Sato a fost al doilea intr-un monopost STR 3, iar japonezul s-a declarat increzator in sansele sale la un volan in 2009; n-a uitat de asemenea nici sa adauge cateva cuvinte frumoase cu privire la echipa junior a Red Bull: "In mod constant au facut progrese in Formula 1, lucru care este foarte greu de efectuat. Niciodata n-au inregistrat un regres - de fiecare data fac pasi inainte si sunt convins ca si in 2009 pot face la fel. Imi place foarte mult sa pilotez masina, sa lucrez cu echipa - intregul proces. Desigur, numarul de piloti [disponibili pentru cele doua volane] este mai mare, astfel ca stii ca lupti cu cineva. Dar odata ce urc in masina ma simt pur si simplu bine. Va trebui insa sa asteptam ca managementul sa decida cei doi piloti."

Pedro de la Rossa a fost al treilea, iar spaniolul a avut privilegiul de a arata pentru prima oara noua aripa fata de specificatie 2009 a celor de la McLaren Mercedes - una putin mai curbata decat cele vazute pana acum la BMW Sauber sau Williams; monopostul lui Pedro de la Rossa n-a avut insa montat si sistemul KERS - asa cum a fost cazul lui Heikki Kovalainen, locul al saselea.

Kimi Raikkonen a fost al cincilea in a doua sa zi de teste din aceasta iarna, iar finlandezul a continuat programul de fiabilitate a motorului Ferrari cu 89 de tururi parcurse. Iata ce a declarat Kimi in pauza de pranz: "N-am facut multi kilometri in aceste doua zile din cauza ca n-am avut parte de conditii prea bune. In principiu incercam sa aflam cum functioneaza slick-urile si testam cateva solutii pe care le vom folosi la masina in sezonul ce urmeaza. E inutil sa speculam pe marginea a ce va fi in viitor. Masinile au prea multe modificari pentru a da verdicte. Pentru o idee mai precisa va trebui sa asteptam pana cand vom avea cu totii masinile noi la dispozitie."

Felipe Massa s-a alaturat si el echipei dupa-amiaza venind direct din Brazilia si reusind chiar sa completeze 27 de tururi cronometrate cu un monopost identic cu cel al coechipierului sau; Kimi si Felipe vor continua si maine, in ultima zi a testului din aceasta saptamana.

Fernando Alonso a revenit de asemenea pentru prima data intr-un monopost dupa finalul sezonului trecut, iar spaniolul, care s-a clasat al saptelea la sfarsitul zilei, a declarat: "A fost o zi buna si ma bucur ca am revenit in cockpit. Din pacate am stricat putin masina de dimineata si astfel a pierdut ceva timp, dar echipa a facut foarte repede reparatiile necesare si am putut apoi sa stau in pista pentru aproape intreaga dupa-amiaza fara nicio problema. A fost placut sa pilotez cu pneurile slick caci ofera mai multa aderenta, dar pe de alta parte masina pierde apasarea aerodinamica, astfel ca nu e foarte diferit fata de pneurile cu canale." Tot Fernando va fi pilotul Renault si maine.

Jerez, ziua a doua - 10.12.2008

Pilot Monopost Timp Tururi
1 BUEMI Toro Rosso STR3 1 :18.073 128
2 SATO Toro Rosso STR3 1 :18.601 38
3 BOURDAIS Toro Rosso STR3 1 :18.673 81
4 DE LA ROSA McLaren Mercedes MP4-23A 1 :19.032 78
5 RAIKKONEN Ferrari F2008 1 :19.334 89
6 KOVALAINEN McLaren Mercedes MP4-23K 1 :19.631 64
7 ALONSO Renault R28 1 :19.907 106
8 ROSBERG Williams FW30 1 :20.309 122
9 HEIDFELD BMW Sauber F1.08B 1 :20.365 87
10 MASSA Ferrari F2008 1 :20.490 27
11 KUBICA BMW Sauber F1.08B-K 1 :20.954 38
sursa: RenaultF1

marți, 9 decembrie 2008

Testele s-au reluat

Dupa ce ieri Williams au folosit in exclusivitate circuitul Jerez, astazi alte patru echipe s-au prezentat in Spania intr-un moment in care Formula 1 incearca sa revina la normal dupa anuntul retragerii Honda.

Williams, una dintre cele mai vulnerabile echipe din punct de vedere financiar, a inceput inca de ieri acest penultim test din 2008; echipa a inteles sa faca economie prin alocarea unei intregi zile pentru testarea unui pilot cu putine sanse de a debuta in F1 chiar si mai tarziu de 2009 - spaniolul Dani Clos a parcurs ieri 79 de tururi intr-o zi in care prezenta media a fost interzisa, ceea ce inseamna ca nici macar aspectul publicitar al evenimentului nu explica 'investitia' in aceste vremuri tulburi (staff-ul team-ului a fost prezent in Spania inca de vineri).

Revenind la ziua de astazi, Toro Rosso au reusit din nou cei mai buni timpi; Buemi si Bourdais, doi dintre multii piloti din care echipa poate alege pentru 2009 (mai nou chiar si Button este pe lista dornicilor), au mai consumat un episod al luptei pentru unul dintre volanele echipei, iar Buemi a iesit invingator. Pe locurile imediat urmatoare au terminat cei doi piloti de teste ai McLaren Mercedes, Gary Paffet avand la dispozitie un monopost MP4-23K (cu KERS), in timp ce de la Rossa a testat cu un MP4-23A - echipa anunta ca spaniolul va testa si maine cu un kit aerodinamic si mai mult modificat, in timp ce Heikki Kovalainen va incerca pentru prima data un monopost cu sistemul KERS.

Kimi Raikkonen a stabilit al cincilea timp al unei zile in care ceata nu a lasat echipele sa iasa pe pista de dimineanta iar dupa-amiaza si-a facut aparitia si ploaia; finlandezul a testat cu un monopost F2008 al carui nivel de apasare aerodinamica a fost redus pentru a simula conditiile pentru 2009, incercand de asemenea si slick-urile. Kimi Raikkonen: "Ma bucur ca am revenit pe pista. Pacat ca a plouat atat de mult dupa-amiaza, caci ne-ar fi prins bine sa testam la cateva capitole problematice pentru noi in sezonul 2008. Maine nu se anunta ploaie si vom putea sa stam mai mult in pista." Felipe Massa i se va alatura maine lui Kimi in testul de la Jerez.

Pentru BMW Sauber au testat astazi Nick Heidfeld si Christian Klien; in timp ce ambii au pilotat sasiuri 2008 modificate cu noul pachet aero, doar austriacul a avut montat pe monopost sistemul KERS dezvoltat de BMW - iar pilotul de teste al echipei lui Theissen a stabilit cel mai slab timp dupa doar 15 tururi completate (motor inlocuit dupa ce cativa senzori au indicat o problema mecanica). Heidfeld si Kubica vor pilota maine la Jerez.

Jerez, prima zi - 09.12.2008

Pilot Echipa Tururi Timp Gap
1 Buemi Toro Rosso STR3 91 1:18.742
2 Bourdais Toro Rosso STR 3 77 1:19.288 +0.546
3 Paffett McLaren Mercedes MP4-23K 26 1:20.134 +1.392
4 de la Rosa McLaren Mercedes MP4-23A 21 1:20.164 +1.422
5 Raikkonen Ferrari F2008 47 1:20.261 +1.519
6 Heidfeld BMW Sauber F1.08B 49 1:20.678 +1.936
7 Nakajima Williams FW30 56 1:21.336 +2.594
8 Piquet Renault R28 123 1:21.547 +2.805
9 Klien BMW Sauber F1.08K 15 1:22.098 +3.356